Desfacerea contractului de munca ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii

Hotararea nr. 739 din 19.06.2009 – Pronuntata de Curtea de Apel Iasi

Desfacerea contractului de munca “ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii”, conform art.65 din Codul muncii. Imposibilitatea reintegrarii contestatorului în cazul anularii deciziei de concediere.

Sanctiunea nulitatii concedierii intervine în situatia în care angajatorul nu probeaza ca postul contestatoarei si nu un altul similar a fost suprimat din structura organizatorica. Ca efect al anularii deciziei, contestatoarea este îndreptatita la repunerea în situatia anterioara masurii, în sensul platii drepturilor asa cum rezulta din art.78 din Codul muncii.

Hotararea judecatoreasca trebuie sa fie data în sensul în care ea produce efecte, în ceea ce priveste reintegrarea. O hotarare de reintegrare pe un post desfiintat nu se va putea realiza decat scriptic, si va fi urmata de o noua procedura a concedierii pe temeiul art.65 din Codul muncii. In atare situatie nu s-ar realiza decat o repunere formala în situatia anterioara. Or, o hotarare judecatoreasca, chiar si în privinta reintegrarii trebuie sa aiba un efect deplin în privinta posibilitatii sale de punere în executare.
O alta interpretare ar duce la un paradox functional care consta în aceea ca un drept stipulat în favoarea partii într-o hotarare sa nu poate fi concretizat în practica si, astfel, acest drept devine o obligatie vida de continut si se reduce la un „nudum jus”.

Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 739 din 19 Iunie 2009
Prin contestatia înregistrata la Tribunalul Iasi sub nr.554/99/05.02.2008, contestatoarea S.G. a chemat în judecata pe intimata S.C. „A.Iasi” S.A., solicitand desfiintarea deciziei de concediere nr. 293/31.12.2007, reintegrarea sa pe postul detinut anterior si obligarea intimatei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
In motivarea contestatiei sale, contestatoarea a sustinut ca decizia de desfacere a contractului de munca este netemeinica si nelegala, desfiintarea postului neavand o cauza reala si serioasa.

In dovedirea contestatiei, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia nr. 293/31.12.2007.
Intimata S.C. „A.Iasi” S.A. a formulat întampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei.
In motivarea pozitiei sale procesuale, intimata a sustinut ca prin decizia nr. 293/31.12.2007 s-a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatoarei, motivat de desfiintarea locului de munca al acesteia ca urmare a transformarilor tehnologice si reorganizarii întregii activitati. A mai sustinut intimata ca masurile dispuse au fost prezentate Sindicatului „I.”, în cadrul sedintei Comitetului Director din 11.01.2008.

De asemenea, la data de 28.01.2008 a avut loc un control din partea I.T.M. Iasi, neconstatandu-se încalcarea dispozitiilor Codului muncii.
In dovedirea sustinerilor sale, intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, contractele individuale de munca ale contestatoarei si actele aditionale la aceste contracte, decizia nr. 293/31.12.2007, procesul verbal de control din 28.01.2008, procesul verbal întocmit cu ocazia sedintei Comitetului Director din 11.01.2008.

La termenul de judecata din 07 mai 2008, contestatoarea a invocat exceptia nulitatii deciziei de concediere raportat la prevederile art. 142 din Legea nr.31/1990 si ale art.18 din regulamentul de organizare si functionare al paratei.
De asemenea, la termenul de judecata din 02.04.2008, instanta, din oficiu, a invocat exceptia nulitatii deciziei, raportat la dispozitiile art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii.

Prin sentinta civila nr. 1446/01.10.2008 pronuntata de Tribunalul Iasi a fost respinsa exceptia nulitatii deciziei invocata de contestatoare, a fost admisa contestatia si s-a constatat nulitatea deciziei nr. 293/31.12.2007, fiind obligata intimata la reintegrarea contestatoarei, la plata drepturilor salariale cuvenite si la plata cheltuielilor de judecata.

Impotriva acestei sentinte civile a declarat recurs intimata. Prin decizia nr. 63/27.01.2009 pronuntata de Curtea de Apel Iasi a fost admis recursul, casata în parte sentinta, respinsa exceptia nulitatii deciziei raportat la dispozitiile art. 74 alin. 1 Codul muncii si trimisa cauza spre rejudecare. De asemenea, prin aceeasi sentinta civila a fost mentinuta dispozitia de respingere a exceptiei nulitatii deciziei invocata de contestatoare.

Cauza a fost reînregistrata pe rolul acestei instante, iar prin sentinta civila nr.632 din 10.04.2009 Tribunalul Iasi a admis contestatia formulata de contestatoarea S.G. în contradictoriu cu intimata S.C. „A.Iasi” S.A. A fost anulata decizia nr. 293/31.12.2007 emisa de intimata, aceasta fiind obliga sa o reintegreze pe contestatoare pe postul detinut anterior concedierii. Totodata, a fost obligata intimata sa achite contestatoarei o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începand cu data încetarii contractului de munca si pana la reintegrarea efectiva.

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:
Contestatoarea S.G. a fost salariata intimatei S.C. „A.Iasi” S.A. pe postul de „femeie de serviciu” la Ferma nr.3, conform actului aditional la contractul individual de munca nr. 154/01.06.2005.

Prin decizia nr. 293/31.12.2007 emisa de intimata s-a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatoarei în temeiul dispozitiilor art. 55 lit. c, art. 58, art. 65 si art. 73 si urm. Codul muncii, ca urmare a transformarilor tehnologice, reorganizarii întregii activitati si a desfiintarii locului de munca.

Potrivit dispozitiilor art. 65 alin. 1 Codul muncii, „concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia”, iar potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, „desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”. Desfiintarea locului de munca este efectiva atunci cand el este suprimat din structura angajatorului, cand nu se mai regaseste în organigrama acestuia sau în statul de functii. De asemenea, desfiintarea locului de munca are o cauza reala cand prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de dificultati economice sau transformari tehnologice, si este serioasa cand are la baza studii temeinice vizand îmbunatatirea activitatii si nu disimuleaza realitatea.

Potrivit dispozitiilor art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile în apararea sa pana la prima zi de înfatisare.
Or, în speta, s-a retinut ca intimata, careia îi revenea sarcina probei, nu a facut dovada desfiintarii efective a postului ocupat de contestatoare, respectiv nu a depus la dosarul cauzei organigrama sau statul de functii din care sa rezulte ca acest post a fost efectiv suprimat din structura sa. Astfel, instanta a retinut ca singura organigrama depusa la dosar, ce putea fi avuta în vedere de angajator la momentul luarii masurii de concediere, era cea aprobata de A.G.A. din 19.03.2007, organigrama în care Ferma nr. 3 nu aparea ca desfiintata. In acelasi sens, si în statul de functii aprobat de A.G.A. din 19.03.2007 figura Ferma nr. 3 cu un numar total de 32 de salariati. Or, intimata nu a dovedit ca acest stat de functii ar fi suferit modificari anterior luarii masurii concedierii, prin suprimarea unor posturi printre care si cel ocupat de contestatoare. Mai mult, instanta de fond a retinut ca angajatorul, abia prin înscrisurile depuse la dosarul de recurs, respectiv Hotararea nr. 5/14.11.2008 a A.G.O.A, procesul-verbal de sedinta din aceeasi data si Hotararea nr. 6/14.11.2008 a A.G.E.A., a dovedit aprobarea desfiintarii Fermei nr. 3 si modificarea organigramei si statului de functiuni în acest sens.

In consecinta, avand în vedere faptul ca intimata nu a facut dovada desfiintarii efective a locului de munca al contestatoarei, instanta de fond a constatat ca decizia nr. 293/31.12.2007 era nelegala.

Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanta de fond a constatat ca era întemeiata contestatia formulata de contestatoarea S.G. în contradictoriu cu intimata S.C. „A.Iasi” S.A. si în consecinta instanta a anulat decizia nr. decizia nr. 293/31.12.2007, iar în temeiul dispozitiilor art. 78 Codul muncii, a obligat intimata sa o reintegreze pe contestatoare pe postul detinut anterior concedierii si sa-i achite acesteia o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începand cu data încetarii contractului de munca si pana la reintegrarea efectiva.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, în termenul legal, intimata SC A.Iasi SA.

In motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozitiile art. 304 pct. 9 si art. 3041 Cod proc.civila, recurenta a sustinut ca încetarea raporturilor de munca cu contestatoarea, prin concediere, a fost determinata de situatia economica critica în care se afla societatea datorita reducerii productiei si prin urmare pierderilor financiare. Concedierea a avut loc în urma unei analize riguroase a întregii activitati, aceasta fiind cat se poate de reala si de serioasa.

Recurenta a mai motivat ca locul de munca si postul contestatoarei a fost desfiintat, societatea nu a mai avut posibilitatea de a-i oferi alte locuri de munca, ceea ce face imposibila reintegrarea.

Analizand actele si lucrarile dosarului, precum si hotararea primei instante, prin prisma criticilor formulate de recurenta, curtea de apel a constatat ca recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare.
Incetarea contractului individual de munca al contestatoarei S.G., pe postul de „femeie de serviciu” la Ferma nr. 3 (în baza actului aditional din 17.10.2005 la contractul individual de munca nr.154/2005), s-a facut pe temeiul dispozitiilor art. 65 din Codul muncii, avand ca fundament hotararea A.G.A. nr.14 din 17.12.2007.

Codul muncii, în scopul asigurarii stabilitatii raporturilor de munca, prevede numeroase garantii, menite sa împiedice comportamentul abuziv al angajatorilor, printre care foarte importanta este stricta reglementare a conditiilor de încetare a contractului individual de munca. Acesta poate înceta si pentru motive legate de functionarea în bune conditii a unitatii, si anume „ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii” astfel cum se prevede în art. 65(1).

In aceasta situatie alin.(2) al aceluiasi articol arata ca „Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”.
Curtea de apel a retinut si dispozitiile art. 24 lit. a) din Carta sociala europeana revizuita, dispozitii care prevad posibilitatea concedierii salariatilor pentru „un motiv întemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora ori de cerintele de functionare a întreprinderii, a institutiei sau a serviciului”.

Daca oportunitatea desfiintarii unor locuri de munca este atributul exclusiv al angajatorului, efectivitatea, realitatea si seriozitatea desfiintarii locului de munca intra în competenta instantelor judecatoresti sesizate prin contestatia salariatului concediat.
Curtea de apel a retinut ca pentru a fi efectiva desfiintarea locului de munca, este necesara înlaturarea acestuia din structura angajatorului, deci sa nu se mai regaseasca în organigrama si statul de functii al angajatorului.

Analizand acest aspect, în raport de momentul concedierii contestatoarei, curtea a retinut ca recurenta nu a dovedit ca, la data de 31.12.2007, postul ocupat de intimata a fost desfiintat efectiv.

Curtea a mai retinut ca prin Hotararea nr. 14 din 17.12.2007 Consiliului de Administratie de la SC „A.Iasi” SA, s-a aprobat „sistarea activitatii si trecerea în conservare a capacitatilor de productie, a mijloacelor fixe din cele trei sectoare, respectiv Ferma nr.3, 5 si 7-8”, precum si „concedierea individuala a unui numar de 20 salariati din cadrul Fermei nr.3, ca urmare a transformarilor tehnologice, a reorganizarii întregii activitati si ca urmare a desfiintarii unor locuri de munca”.

Curtea a relevat faptul ca hotararea nu viza, în concret, posturile supuse desfiintarii, ci avea un caracter general, mentionandu-se în continutul acesteia doar dispozitia cu privire la concedierea a 20 de salariati din cadrul Fermei nr. 3, a carei activitate ar fi trebuit sa fie sistata, în conditiile în care existau un post de sef de ferma, un post de contabil ferma, 2 posturi de tehnicieni zootehnisti exploatare si 28 posturi de crescatori de pasari, în conditiile în care singura organigrama depusa la dosar, ce putea fi avuta în vedere de angajator la momentul luarii masurii de concediere, era cea aprobata în sedinta A.G.A. din 19.03.2007, organigrama în care Ferma nr. 3 nu aparea ca desfiintata în integralitate. In acelasi sens, si în statul de functii aprobat de A.G.A. din 19.03.2007 figura Ferma nr. 3 cu un numar total de 32 de salariati.
Prin consecinta nu a rezultat ca postul contestatoarei si nu unul similar ar fi fost desfiintat, ceea ce face ca decizia de concediere sa fie anulabila.
Sanctiunea nulitatii concedierii dispuse fara respectarea prevederilor legale a fost sustinuta si prin înscrisurile depuse la fond, din care a rezultat ca sistarea activitatii la punctul de lucru Ferma nr. 3, pana la accesarea fondurilor în vederea modernizarii, a fost aprobata abia prin Hotararea nr. 6/14.11.2008 a A.G.A de la S.C. „A.Iasi” S.A. Aceasta a depus si un nou stat de functiuni aplicabil în cadrul SC „A.Iasi” SA, în care nu este mentionata si Ferma nr. 3, însa schema de functionare a recurentei si numarul maxim de posturi au fost aprobate prin Hotararea nr. 5 din 14.11.2008 a A.G.A de la S.C. „A.Iasi” S.A.

Dat fiind faptul ca cele doua hotarari sunt ulterioare deciziei de concediere nr.293 din 31.12.2007, iar art. 77 Codul muncii prevede ca, în caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca în fata instantei alte motive de fapt decat cele precizate în decizia de concediere, masura încetarii contractului de munca pe temeiul art.65 din Codul muncii se vadeste a fi nelegala si prin urmare, în mod corect a fost sanctionata de prima instanta.

In aceasta circumstanta, ca efect al anularii deciziei, contestatoarea era îndreptatita la repunerea în situatia anterioara masurii, în sensul platii drepturilor asa cum rezulta din art.78 din Codul muncii.

Curtea a constatat însa, imposibilitatea reintegrarii contestatoarei, la momentul pronuntarii prezentei decizii, pe postul avut anterior concedierii, date fiind Hotararea nr. 5 si Hotararea nr. 6/14.11.2008 ale A.G.A S.C. „A.Iasi” S.A., prin care activitatea la punctul de lucru Ferma nr. 3 a fost sistata în integralitate.

Pentru a decide în acest sens, Curtea a avut în vedere ca hotararea judecatoreasca trebuie sa fie data în sensul în care ea produce efecte.
O hotarare de reintegrare pe un post desfiintat nu se va putea realiza decat scriptic si va fi urmata de o noua procedura a concedierii pe temeiul art.65 din Codul muncii. In atare situatie nu s-ar realiza decat o repunere formala în situatia anterioara. Or, o hotarare judecatoreasca, chiar si în privinta reintegrarii, trebuie sa aiba un efect deplin în privinta posibilitatii sale de punere în executare.
O alta interpretare ar duce la un paradox functional, constand în aceea ca un drept stipulat în favoarea partii, într-o hotarare judecatoreasca, sa nu poata fi concretizat în practica si, astfel, acest drept devine o obligatie vida de continut si se reduce la un „nudum jus”.

In sustinerea acestei argumentari, curtea de apel a avut în vedere si dispozitiile art.37 alin.1 din Legea nr.202/2002, cu modificarile ulterioare, care prevad: „(2) Daca nu este posibila reintegrarea în unitate sau la locul de munca a persoanei pentru care instanta judecatoreasca a decis ca i s-au modificat unilateral si nejustificat, de catre angajator, relatiile sau conditiile de munca, angajatorul va plati angajatului o despagubire egala cu prejudiciul real suferit de angajat”.

Chiar daca aceasta lege viza o situatia particulara, aceea a sanctionarii discriminarii între sexe, sub aspectul posibilitatii de reintegrare, putea fi avuta în vedere, prin analogie, în sustinerea rationamentelor anterioare.
In atare situatie, salariatului concediat fara respectarea procedurii legale i se cuvin despagubiri, în sensul art.78 din Codul muncii, din momentul luarii masurii de catre angajator si pana la data pronuntarii hotararii judecatoresti.

Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul dispozitiilor art. 304 ind.1 C.pr.civ., coroborat cu art.312 C.pr.civ. a admis recursul si a modificat în parte sentinta recurata.

Opinie seprata:

In speta se impunea respingerea recursului declarat de parata S.C. „A.Iasi” S.A. si mentinerea sentintei civile nr.632 din 10.04.2009 pronuntata de Tribunalul Iasi, ca fiind temeinica si legala.

Astfel, desi instanta de recurs a retinut, la fel ca si prima instanta, ca încetarea contractului individual de munca al contestatoarei S.G., pe postul de „femeie de serviciu” la Ferma nr. 3 s-a facut pe temeiul dispozitiilor art. 65 din Codul muncii, avand ca fundament hotararea A.G.A. nr.14 din 17.12.2007, recurenta nu a dovedit ca, la data de 31.12.2007, postul ocupat de intimata a fost desfiintat efectiv, deoarece prin Hotararea nr. 14 din 17.12.2007 a Consiliului de Administratie de la SC „A.Iasi” SA, s-a aprobat „sistarea activitatii si trecerea în conservare a capacitatilor de productie, a mijloacelor fixe din cele trei sectoare, respectiv Ferma nr. 3, 5 si 7-8”, precum si „concedierea individuala a unui numar de 20 salariati din cadrul Fermei nr.3, ca urmare a transformarilor tehnologice, a reorganizarii întregii activitati si ca urmare a desfiintarii unor locuri de munca”, iar hotararea nu viza în concret, posturile supuse desfiintarii, ci avea un caracter general, mentionandu-se în continutul acesteia doar hotararea de a se dispune concedierea a 20 de salariati din cadrul Fermei nr. 3, a carei activitate ar fi trebuit sa fie sistata, în conditiile în care existau un post de sef de ferma, un post de contabil ferma, 2 posturi de tehnicieni zootehnisti exploatare si 28 posturi de crescatori de pasari, iar singura organigrama depusa la dosar, ce putea fi avuta în vedere de angajator la momentul luarii masurii de concediere, era cea aprobata de A.G.A. din 19.03.2007, organigrama în care Ferma nr. 3 nu aparea ca desfiintata în integralitate (în acelasi sens si în statul de functii aprobat de A.G.A. din 19.03.2007 figura Ferma nr. 3 cu un numar total de 32 de salariati), a concluzionat în mod gresit imposibilitatea reintegrarii contestatoarei, la momentul pronuntarii prezentei decizii, pe postul avut anterior concedierii, date fiind Hotararea nr. 5 si Hotararea nr. 6/14.11.2008 ale A.G.A de la S.C. „A.Iasi” S.A., prin care activitatea la punctul de lucru Ferma nr. 3 a fost sistata în integralitate.

Din înscrisurile depuse chiar de recurenta a rezultat ca sistarea activitatii la punctul de lucru Ferma nr. 3, pana la accesarea fondurilor în vederea modernizarii, a fost aprobata abia prin Hotararea nr. 6/14.11.2008 a A.G.A. de la S.C. „A.Iasi” S.A.
Aceasta a depus si un nou stat de functiuni aplicabil în cadrul SC „A.Iasi” SA, în care nu era mentionata si Ferma nr. 3, însa schema de functionare a recurentei si numarul maxim de posturi au fost aprobate prin Hotararea nr. 5 din 14.11.2008 a A.G.A de la S.C. „A.Iasi” S.A.

Dat fiind faptul ca cele doua hotarari erau ulterioare deciziei de concediere nr.293 din 31.12.2007, iar art. 77 Codul muncii prevede ca, în caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca în fata instantei alte motive de fapt decat cele precizate în decizia de concediere, s-a retinut de instanta de control judiciar ca masura încetarii contractului de munca pe temeiul art.65 din Codul muncii se vadeste a fi nelegala si prin urmare, în mod corect a fost sanctionata de prima instanta.

Ori, ceea ce a facut S.C. „A.Iasi” S.A. si a retinut gresit – potrivit opiniei separate – instanta de recurs, a fost tocmai faptul ca recurenta a încercat sa acopere nelegalitatea deciziei de concediere din 31.12.2007 prin acte întocmite ulterior. Este însa inadmisibil a se desfiinta un post care – asa cum se sustine – era deja desfiintat pentru aceleasi motive si a se invoca ulterior imposibilitatea reintegrarii, cu atat mai mult cu cat legalitatea desfiintarii facea obiectul unui proces în justitie. Presupunand ca lucrurile ar fi stat asa, angajatorul ar fi trebuit sa-si anuleze propria decizie de concediere si sa emita o alta la momentul în care desfiintarea postului a devenit efectiva si a avut o cauza reala si serioasa. Astfel, ar fi existat posibilitatea si pentru angajat sa conteste – iar pentru instanta sa analizeze – legalitatea si temeinicia desfiintarii postului prin hotararile AGA nr.5 si 6 din 14.11.2008.

Neprocedand asa, s-a adus atingere stabilitatii raporturilor de munca ale salariatului, care, desi a dovedit nelegalitatea concedierii sale din 31.12.2007, nu a fost repus în situatia anterioara emiterii actului de concediere, conform art.78 alin 2 din Codul muncii, respectiv nu si-a pastrat calitatea de salariat (cu toate drepturile adiacente, inclusiv vechime în munca s.a.), ci a primit doar despagubirile banesti prevazute de art.78 alin.1 din Codul muncii.

Practic, instanta de recurs, fiind în imposibilitate sa analizeze legalitatea si temeinicia desfiintarii postului prin hotararile AGA nr.5 si 6 din 14.11.2008 – care nu faceau obiectul judecatii de fata –, a examinat formal organigrama aprobata prin Hotararea nr. 5 din 14.11.2008 a A.G.A de la S.C. „A.Iasi” S.A., concluzionand ca postul nu mai exista si nu mai este posibila reintegrarea salariatului. Astfel, s-a acordat posibilitatea angajatorului sa acopere o desfiintare nelegala a unui post, fara posibilitatea cenzurarii legalitatii si temeiniciei acestei noi desfiintari în instanta, cu atat mai mult cu cat motivele invocate erau tot cele care au existat la data primei desfiintari.

Pe de alta parte, daca a constatat desfiintarea postului prin Hotararea nr. 5 din 14.11.2008 a A.G.A de la S.C. „A.Iasi” S.A., instanta de recurs nu ar mai fi trebuit sa dispuna acordarea despagubirilor pana la data pronuntarii hotararii, 19.06.2009. Procedand altfel, instanta a recunoscut implicit nelegalitatea concedierii si dupa data de 14.11.2008.

In consecinta, prin modul în care a actionat, angajatorul a încalcat principiul securitatii raporturilor juridice si principiul legalitatii, astfel încat se impunea si repunerea partilor în situatia anterioara emiterii actului de concediere nelegal, conform art.78 alin.2 din Codul muncii.
Ca atare, se impunea respingerea recursului declarat de parata S.C. „A.Iasi” S.A. si mentinerea sentintei civile nr.632 din 10.04.2009 pronuntata de Tribunalul Iasi ca fiind temeinica si legala.

 

Cabinetul nostru de avocatura va ofera suportul juridic pentru orice problema de dreptul muncii.

Pentru informatii suplimentare, ne puteti contactata prin formularul de contact sau la:

Tel: 0722 236 175 si email: office@avocat-dreptul-muncii.info

 

 

Pinterest